Comisia Europeană a clasat cauza de infringement privind adoptarea Programului național de control al poluării atmosferice, în urma măsurilor adoptate de Ministerul Mediului din România, Comisia Europeană a decis retragerea, de pe rolul Curții de Justiție a UE, a cauzei C-69/22 având ca obiect lipsa elaborării Programului național de control al poluării atmosferice (PNCPA).
PNCPA a fost aprobat prin HG nr. 119/2023 la data de 14 februarie 2023 și raportat Comisiei Europene. Acesta stabilește prioritățile de politică privind calitatea aerului și poluarea atmosferică, în corelare cu prioritățile de politică relevante, inclusiv cele în materie de climă și energie, prin identificarea/adoptarea și implementarea măsurilor de reducere a emisiilor de poluanți atmosferici aplicabile sectoarelor de activitate care constituie surse cheie de emisii de poluanți atmosferici (agricultura, energia, industria, transportul rutier, încălzirea rezidențială etc.) și altele.
În elaborarea PNCPA s-a ținut cont de impactul planurilor și programelor adoptate sau planificate a fi puse în aplicare în temeiul obligațiilor privind clima și energia sau a altor politici conexe (de exemplu dezvoltarea infrastructurii de transport, procese industriale și agricultură) care ar putea avea impact pozitiv sau negativ asupra respectării angajamentelor naționale de reducere a emisiilor de poluanți atmosferici.
Urmărește Partener TV și pe Google News