Ciclonul Mocha face prăpăd în lume,natura se dezlănțuie, Organizaţia Mondială de Meteorologie a anunțat vineri că ciclonul Mocha s-a intensificat foarte rapid şi a avertizat asupra „impactului umanitar mare” atunci când va atinge Myanmar şi Bangladesh în acest sfârșit de săptămână.
Mocha s-a intensificat vineri și a ajuns la puterea unui uragan din Atlantic de categoria 1 și se deplasează spre nord cu 11 kilometri pe oră (7 mile pe oră). Rafalele de vânt ar putea atinge un maxim de 220 km pe oră – echivalentul unui uragan de categoria 4 din Atlantic – chiar înainte de a ajunge să lovească, duminică dimineață, uscatul potrivit OMM.
Vânturile furtunii ar putea atinge un maxim de 220 km/h (137 mph), adică echivalentul unui uragan de categoria 4 în Atlantic, chiar înainte de a atinge pământul, a precizat agenția, potrivit CNN.
Urmărește Partener TV și pe Google News