Au fost asfaltate șapte străzi din satul Ghirdoveni, comuna I.L.Caragiale, urmează investiții pe Anghel Saligny și PNRR 

Știri

Au fost asfaltate șapte străzi din satul Ghirdoveni, comuna I.L.Caragiale, lucrările s-au finalizat săptămâna ce tocmai s-a încheiat.

Investiția s-a realizat în baza unui proiect în asociere cu CJ Dâmbovița, finanțarea fiind de 50% din partea Primăriei  I. L. Caragiale și  cealaltă parte de 50% suportată de Consiliul Județean.

Primarul Adrian Năstase îi informează pe cetățeni că se află în faza de proiectare investiția ce vizează lucrări de betonare șanțuri și realizarea de trotuare  pe întreg sectorul de DJ   710A (centru Caragiale – limita pod Moreni), tot  prin asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița.

Investiții pe Anghel Saligny 

Administrația de la I.L.Caragiale a reușit să obțină finanțare prin Anghel Saligny, urmează să fie semnate contractele pentru Extindere canalizare în tot satul Ghirdoveni și Asfaltarea străzilor Grădina Mare, Seceni, Tufeni, Bărăscu , lucrări ce vor debuta în aceasta toamnă.

Au fost depuse două proiecte și pe PNRR 

Au fost depuse două proiecte și pe PNRR, este vorba despre  proiectul Construire creșă cu capacitate de 40 locuri și proiectul Reabilitarea Școlii Gimnaziale Ghirdoveni.

Primarul Adrian Năstase spune că ambele proiecte sunt deja  încărcate pe platforma special creată de către Ministerul Dezvoltării și se află în evaluare.

Există și proiectul ce vizează extinderea  de canalizare în tot satul Caragiale (străzile rămase), lucrare ce o sa fie executată începând cu anul viitor.

Comuna I.L.Caragiale are investiții majore care vor contribui la modernizarea infrastructurii locale în pas cu cerințele europene.

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social