Astăzi, demarează încărcarea cardurilor pentru alimente cu o nouă tranșă de 250 de lei, destinată unui număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Mai precis, este vorba despre:
– Persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri lunare proprii mai mici sau egale cu 2.000 de lei.
– Familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, ale căror venituri lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei.
– Familiile monoparentale cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 de lei.