Alertă seara trecută, doi bărbați au încercat să incendieze un tir, în comuna Valea Mare, imediat polițiștii au pornit pe urmele lor și i- au reținut.
La data de 18 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Valea Mare au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi încercat să ii incendieze autocamionul aflat la poarta locuinței.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, polițiștii din cadrul Secției 8 de Poliție Rurală Valea Mare, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și cei din cadrul Serviciului Criminalistic, au fost identificați principalii bănuiți, în persoanele a doi bărbați, de 27 și 29 de ani.
La data de 18 martie a.c., față de bărbatul de 29 de ani a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dâmbovița.
La data de 19 martie a.c., acesta va fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Urmărește Partener TV și pe Google News