Astăzi este Ziua veteranilor de razboi, a celor care au luptat în timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial. Bujorul românesc este simbolul recunoștinței pentru eroismul de care au dat dovadă veteranii de război. Bujorul este asociat în tradiția noastră cu puterea dragostei, cu devotamentul și sacrificiul suprem pentru apărarea țării.
Ziua Veteranilor aminteşte de data la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de ”veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.
Bujorul românesc este specie ocrotită de lege și, în tradiția și cultura românească, este asociat cu puterea dragostei, devotamentul, sacrificiul și sângele. Prin purtarea bujorului la rever, românii demonstrează recunoștința pentru faptele de arme ale militarilor români din toate timpurile”, au arătat reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.
În urmă cu 120 ani, pe data de 29 aprilie 1902, regele Carol I a recunoscut, pentru prima dată, oficial, titlul de „veteran de război”, pentru cinstirea celor care, cu demnitate şi patriotism, au luptat pentru ţară în conflictele armate din Războiul de Independență.
Începând cu anul 2007, sărbătorim Ziua Veteranilor de Război, o zi în care noi, românii mândri de înaintașii noștri, ne plecăm cu respect frunțile, pentru a-i celebra pe combatanții, care au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României.
În momentul de față, numărul veteranilor de război pe care îi mai avem printre noi a scăzut la 1748.
Urmărește Partener TV și pe Google News
Un comentariu
Pingback: Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului