27 februarie, Ziua Internaţională a Ursului Polar, cu această ocazie se doreşte să se atragă atenţia asupra realităţii, să se educe populaţiile şi să popularizeze Acordul Internațional privind conservarea urşilor polari și habitatului acestora.
Dacă acum, în lume, există 22 – 31.000 de exemplare, până în 2050, din cauza topirii gheții, numărul lor va scădea cu 30%.
Zi de zi, cercetările arată că mai este încă timp pentru a conserva habitatul urșilor polari, de a gestiona cele mai grave efecte ale încălzirii globale şi că mai este timp să reducem emisiile de gaze cu efect de seră.
Să reducem emisiile de dioxid de carbon, să reciclăm, să învăţăm copiii importanţa responsabilităţii faţă de mediu! Acestea sunt scopurile organizaţiilor înfiinţate în toată lumea, a grădinilor zoologice şi a zonelor protejate. Cel mai de temut duşman al ursului polar este omul, care îl vânează pentru grăsimea abundentă, blană şi carne.
Urmărește Partener TV și pe Google News