16 august, Ziua naţională pentru comemorareaSfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache.
La 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), cei patru fii ai săi şi Ianache Văcărescu au fost decapitaţi la Constantinopol. Având în vedere sfârşitul martiric al voievodului Constantin Brâncoveanu şi al celor patru fii ai săi împreună cu sfetnicul său, şi apreciind viaţa sa mărturisitoare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 20 iunie 1992, trecerea în rândul sfinţilor a celor şase martiri Brâncoveni.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu a zidit biserici, şcoli, Academia de la Sfântul Sava, aşezăminte de cultură şi nu numai. Au fost 25 de ani de pace, sub domnia sa. A fost însă trădat şi i s-a cerut să renunţe la credinţa creştină, la Constantinopol.
A refuzat şi a fost ucis în faţa sultanului otoman, de Sfânta Maria Mare, când împlinea 60 de ani, în 1714. Sub ochii săi i-au fost decapitaţi şi cei patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi ginerele său Ianache Văcărescu.
Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi
Potlogii constituie o emblemă a stilului brâncovenesc. Născut ca un fenomen artistic de sinteză între elemente autohtone și cele de influență atât orientală, cât și occidentală, între tradiție și inovație artistică, stilul brâncovenesc a biruit peste timp. Complexul monumental, care se întinde pe o suprafață de 23.000 de metri pătrați, era alcătuit din mai multe elemente: poarta de intrare, încăperile corpului de gardă, locuinţele slujitorilor curţii, cuhnia, droşcăria, vechea casă boierească și, evident, cel mai important, palatul. Alături se află biserica, înălțată tot de voievod, în 1683, pe când era mare spătar. Ansamblul este format dintr-o incintă dreptunghiulară, compartimentată în trei curți, separate prin șiruri de clădiri cu portice și ziduri: curtea de primire, curtea slujitorilor şi grădinile. Cea mai întinsă dintre curţi este curtea de primire, de formă aproape pătrată, ce se întinde de la intrare până la faţada de sud a palatului. Curtea de serviciu, sau a slujtorilor, era drepunghiulară și ceva mai scurtă. Era situată la stânga celei principale şi avea accesul pe latura de vest a incintei. Cea de a treia curte, care forma grădina, cuprinde toată partea de nord (circa 2/3 din incintă), inclusiv clădirea palatului, până în lunca Sabarului.
Construcția și elementele componente ale Palatului Domnesc
În anul 1698, Constantin Brâncoveanu a ridicat, din temelii, o curte domnească la Potlogi, în centrul căreia se afla palatul. Curtea de la Potlogi, pe care domnul o ridică la statutul de curte domnească dinastică, a fost zidită pentru Constantin, fiul cel mare și prezumtivul moștenitor al tronului țării. Un boier de încredere, din zonă, care avea curți la Corbii Mari, Mihai Corbeanu, al doilea postelnic, a fost numit ca ispravnic al lucrărilor de edificare a noii reședințe domnești. Logofătul Radu Greceanu, cronicarul oficial al domnitorului, nota cum, în iulie 1698, “măria sa în București n-au mai șezut, ci s-a ridicat de au mers la Potlogi, de au văzut casele mării sale ce se lucra acolo ˮ.
Nucleul spațiului aulic era palatul domnesc, unul dintre cele mai prețioase monumente de arhitectură civilă românească medievală. Are în componența sa pivniță, parterul și etajul. Pe cele patru laturi existau patru scări, dintre care astăzi se păstrează numai două, ce facilitau accesul dinspre palat spre curte și grădini. La nivelul parterului, pe jumătate îngropată, se află pivnița. Este încadrată simetric de camere de seviciu la est și vest, precum și de logia nordică a parterului. Pivnița, cu accesul prin colțul de sud-est al palatului, era boltită în calote, sprijinite de un stâlp central. Deasupra acestui stâlp se afla o ascunzătoare boltită, care facea legătura cu camera tezaurului, situată la etaj, dar și cu exteriorul, printr-un culoar boltit, care se mai păstrează intact și azi. Etajul era compartimentat conform unor criterii funcționale complexe, cuprinzând o sală de ospețe, apartamentele doamnei și alte domnului, camera tezaurului, loggie, umblători și un sacnasiu. Încăperile etajului erau luminate prin ferestre mari, arcuite la partea superioară. Pereții interiori, ca și cei exteriori, erau decorați cu stucaturi, cu influențe decorative aparținând atât stilului Renașterii italiene târzii cât și stilului oriental.
Pisania Palatului Domnesc
„Aceste case din temelia lor sunt înălţate de luminatul domn Io Constantin Basarab Voevod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le şi sfârşindu-le la leat 7206 (1698) şi la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanulˮ.
Slovele de mai sus sunt cuvintele dăltuite în pisania de la intrarea în palatul domnesc, dezvelită cu ocazia inaugurării, de praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la 26 octombrie 1698, în prezența lui Calinic al II-lea, patriarhul Constantinopolului (1694-1702).
Constantin Brâncoveanu, un domn profund ataşat intereselor ţării şi ale neamului românesc întreg, după cum scria istoricul Nicolae Iorga, a ctitorit o serie de biserici şi mănăstiri: Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti (unde, în 1720, au fost aduse şi înhumate osemintele lui Constantin Brâncoveanu), Biserica Sfântul Sava din Bucureşti, Biserica de la Potlogi, Biserica de la Mogoşoaia, Mănăstirea Hurezi (sau Horezu), Mănăstirea Brâncoveni etc.
Constantin Brâncoveanu a fost şi un sprijinitor al ortodoxiei, culturii şi spiritualităţii popoarelor asuprite din cuprinsul Imperiului Otoman (lumea greacă, dar şi comunităţile din Asia Mică, Siria, Ierusalim sau Egipt). De asemenea, după ce Habsburgii şi-au instaurat stăpânirea în Transilvania, Brâncoveanu a acordat sprijin pe plan ecleziastic românilor de acolo împotriva unirii bisericii ortodoxe cu Roma sub presiunea Curţii de la Viena. Sprijinul său s-a manifestat prin tipărirea şi difuzarea de cărţi de cult în limba română, ctitorirea unor lăcaşuri de cult, precum biserica de la Făgăraş şi mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, danii pentru biserici şi schituri etc.
