La această oră, Poliţia Română efectuează 146 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 30.000.000 de euro prin evaziune fiscală şi spălare de bani.La data de 1 februarie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează 146 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani în diverse domenii de activitate (IT, construcţii).
La acţiune participă peste 300 de poliţişti din cadrul unităţilor centrale şi teritoriale ale Inspectoratului General al Poliţiei Române şi luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.Percheziţiile se desfăşoară pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Arad, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, şi Vrancea.Polițiștii vor pune în executare 90 de mandate de aducere, iar în urma audierilor urmează a fi dispuse măsuri legale.Din cercetări a reieșit că, în perioada 2011-2014, reprezentanţii a peste 200 de societăţi comerciale ar fi creat circuite fictive pentru eludarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.De asemenea, prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost fost transferate aproximativ 100 de milioane de euro către persoanele în cauză, iar banii astfel obţinuţi ar fi fost reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive.Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost stabilit cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi este de aproximativ 30.000.000 de euro.Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
