Organizaţia Tineretului Social Democrat Dâmboviţa organizează miercuri, pentru tinerii social – democraţi o acţiune care are drept scop vizitarea Palatului Parlamentului şi întâlnirea cu senatorii şi deputaţii care reprezintă PSD. Cel mai probabil vor fi vizitate principalele obiective ale Palatului: Sala Unirii, Sala drepturilor omului, Galeria de Onoare, precum şi sediul în care îşi desfăşoară şedinţele Biroul Permanent al Senatului şi Camerei Deputaţilor. De asemenea tinerii social- democraţi vor putea afla de la parlamentarii dâmboviţei ce îi vor însoţi procedurile procesului de legiferare, modul de desfăşurare a şedinţelor de comisii şi plen, principalele realizări ale senatorilor şi deputaţilor care reprezintă Dâmboviţa în Parlamentul României şi pot participa la o discuţie în cadrul Grupului parlamentar al PSD-PC-PNL. Preşedintele Tineretului Social Democrat din Dâmboviţa , Liviu Vasilescu , a afirmat că vizita la Palatul Parlamentului reprezintă încă un obiectiv bifat în agenda acţiunilor TSD Dâmboviţa . Toate aceste activităţi au ca obiectiv general îmbunătăţirea clasei politice de mâine. Pe social-democraţi îi interesează ca viitoarele elite politice să-şi înţeleagă rolul primordial de a pune interesul cetăţeanului pe primul loc. Sunt principii la care PSD ţine foarte mult.
Tinerii social – democraţi din Dâmboviţa , în vizită la Palatul Parlamentului
- Advertisement -