S-a  depus proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea femicidului în România

Știri

În contextul creșterii alarmante a violenței împotriva femeilor, PSD a depus în Parlament un proiect de lege pentru prevenirea și combaterea femicidului, care introduce pentru prima dată în legislația românească conceptul de femicid – uciderea unei femei pentru simplul fapt că este femeie.

Cifre alarmante care justifică acțiunea legislativă

Peste 40 de femei au fost ucise în primele 8 luni din 2025;

În circa 70% dintre omorurile între membri de familie, victima a fost o femeie (ianuarie – august 2025);

Plângerile pentru loviri și alte forme de violență au crescut de la 15.705 în 2015 la 36.417 în 2024;

Ponderea medie a femeilor ucise în totalul omorurilor în România în intervalul 2015-2024 a fost de 31%, comparativ cu 19% la nivel global.

Proiectul legislativ, susținut de parlamentarele PSD Silvia Mihalcea, Corina Ene și Victoria Stoiciu, precum și de alte colege din OFSD, urmărește să asigure prevenție, protecție și sancțiuni mai dure pentru agresori:

Definirea femicidului în legislație;
Educație pentru egalitate de gen și relații non-violente în școli;
Colectarea și publicarea anuală de date despre femicide și violență domestică pentru politici publice eficiente;
Protecție extinsă pentru femeile care părăsesc relații abuzive și măsuri imediate pentru copii și persoane dependente;
Pedepse mai aspre pentru omorul comis din control, dominație, răzbunare după separare sau motive legate de gen;
Acțiune penală din oficiu în cazurile de violență de gen, eliminând presiunea asupra victimelor.

Susținere parlamentară și parcurs legislativ

Inițiativa a beneficiat de un sprijin larg în cadrul PSD și OFSD, fiind parte a Declarației Politice privind lupta împotriva violenței asupra femeilor, adoptată pe 21 octombrie 2025.

Proiectul a fost depus la Senat, prima Cameră sesizată, urmând ca Camera Deputaților să fie Cameră decizională. Parlamentarele PSD își doresc ca legea să parcurgă rapid procedurile și să devină realitate, astfel încât viața în siguranță și normalitatea să fie garantate pentru toate femeile din România.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social