La finalul saptamânii trecute, a avut loc primul Congres al Partidului Poporului Dan Diaconescu, eveniment ce s-a derulat, pe parcursul a 15 ore, la Palatul Parlamentului, în Sala Alexandru Ioan Cuza. Despre derularea Congresului si concluziile ce au decurs, ne-a oferit detalii, cu prilejul unei conferinte de presa, Florin Antoniu, presedintele Organizatiei Judetene Dâmbovita a PPDD. Mentionam ca alaturi de acesta s-au aflat: Stelian Sapunaru – prim-vicepresedinte, Voicu Constantin – secretar general si Avram Iancu – presedintele Organizatiei Municipale Târgoviste. La Congres au luat parte peste 1500 de delegati si invitati. În discursul sau inaugural, fondatorul formatiunii politice, Dan Diaconescu, a facut o ampla analiza a starii natiunii, concluzia fiind ca, “în România, ciocoii sunt problema, iar noi suntem solutia”. Acesta s-a aratat hotarât sa devina un Vlad Tepes al anului 2012, având alaturi “o echipa de elita, pregatita sa salveze tara din mâinile celor ce o distrug sistematic de 22 de ani încoace”. Au adresat mesaje invitati din tara si din strainatate, care vor sustine Partidul Poporului Dan Diaconescu “în lupta cu ciocoii care vor sa controleze în continuare pârghiile de putere din România”, dupa cum declara Florin Antoniu. Vorbitorii au subliniat ca PP DD “este singura forta politica din România care poate schimba în bine viitorul tarii noastre, dupa alegerile locale si parlamentare din acest an”. “În cadrul Congresului, au existat mai multe momente emotionante, inclusiv cel în care lideri din Piata Universitatii s-au înscris în PP, devenind membrii numarul un milion, respectiv un milion unu, ai formatiunii politice. PPDD s-a solidarizat cu protestele legitime ale românilor, din zeci de orase ale tarii, dar si reprezentantii manifestantilor din strada si-au exprimat atasamentul la linia politica ferma a partidului. Secretarul general al partidului – Liviu Neagu, a coordonat partea finala a Congresului, pe parcursul caruia au fost adoptate, în unanimitate, modificari la Statutul PPDD, rezultate în urma consultarilor organizatiilor locale si judetene, pe baza propunerilor venite de la acestea. A fost ales, prin vot secret, Biroul Permanent National, format din 26 de persoane, Comisia Nationala de Statut Etica si Litigii – formata din 11 persoane si Comisia Nationala de Control Financiar – formata din 11 persoane. Cu o larga majoritate, Congresul a ales-o pe Simona Man, în functia de presedinte al PPDD”, a subliniat presedintele Organizatiei Judetene. Concluzionând cele întâmplate pe parcursul Congresului, Florin Antoniu a precizat la finalul conferintei de presa: ”România a ajuns tara în care coruptia transpartinica, jaful economiei nationale si minciuna reprezinta politica de stat promovata fara scrupule de toate formatiunile politice care s-au aflat la guvernare în ultimii 22 de ani
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
