Primarul Daniel Cristian Stan: Am votat pentru cineva care explică, nu doar promite

Știri

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a declarat că votul din turul al doilea al alegerilor prezidențiale a fost unul dintre cele mai dificile din viața sa.

„Am votat, astăzi, pentru prima oară în viața mea, cu inima îndoită. Nu credeam că o decizie atât de simplă poate deveni atât de dificilă. În fapt, niciodată nu am fost pus în fața unei situații de acest fel”, a spus edilul.

Acesta a explicat că a ales candidatul care, în opinia lui, nu va afecta investițiile europene din Târgoviște și care a arătat, măcar parțial, o direcție clară pentru viitor.

Primarul Daniel Cristian Stan: Am votat pentru cineva care explică, nu doar promite

„M-am hotărât în ultimele zile și spun că am votat pentru un președinte care (pare) să nu prejudicieze investițiile europene la nivelul comunității târgoviștene. Pe unul care a încercat, măcar, să explice cum și ce are de făcut pe mai departe. Pe cel care, eliminând toate ipotezele nefericite, nu ne-ar putea afecta dezvoltarea începând de mâine.”

Primarul a mai adăugat că votul cetățenilor trebuie respectat, indiferent de rezultat.

„Votul oamenilor este gestul suprem al democrației și, ca atare, suntem datori să-l respectăm. Nimic în plus.”

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social