Curtea Constituțională a stabilit că există conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Parlament din cauza desemnării lui Ludovic Orban în funcția de premier de către șeful statului Klaus Iohannis.
Potrivit unui comunicat de presă al CCR, președintele României va proceda la o nouă desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru: „desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorități parlamentare în vederea formării unui nou Guvern”.

Deputatul Corneliu Ştefan,preşedintele PSD Dâmboviţa, şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la decizia Curţii Constituționale care a stabilit clar: Cabinetul Orban reeşapat şi scos din nou în faţă şi preşedintele Klaus Iohannis, care a dovedit că puţin îi pasă de democraţie, de statul de drept, au primit o lovitură dură din partea Curţii Constituţionale a României:
“ Curtea Constituţională a României, garantul respectării legii, a principiilor democratice enunţate în textul de căpătâi şi anume Constituţia, a ajuns la concluzia că nomninalizarea lui Ludovic Orban ca premier al României, după ce a fost demis prin moţiune de cenzură, este neconstituţională.
Cabinetul Orban reeşapat şi scos din nou în faţă şi preşedintele Klaus Iohannis, care a dovedit că puţin îi pasă de democraţie, de statul de drept, au primit o lovitură dură din partea Curţii Constituţionale a României.
Astăzi, putem spune, uşuraţi, că, în ţara noastră, democraţia încă funcţionează, că nu totul se face la cheremul unor politicieni de mucava pentru care legea supremă, Constituția, nu reprezintă nimic.
PSD a atras atenţia în nenumărate rânduri că, prin poziţia adoptată, liberalii şi preşedintele Klaus Iohannis sfidează legile ţării, pe fiecare român în parte, încercând, cu orice risc, să-şi impună oamenii, să saboteze democraţia!
Iată că joaca de-a guvernarea a fost stopată de judecătorii Curţii Constituţionale! Klaus Iohannis, că vrea sau că nu vrea, trebuie să desemneze un alt premier!
Ludovic Orban, şeful PNL, cel care a dat într-o singură noapte 25 de ordonanţe de urgenţă, cel care se cramponează de putere, care doreşte să arunce ţara în focul alegerilor anticipate, rămâne doar un personaj trist din istoria urâtă a politicii româneşti!”,a declarat deputatul Corneliu Ştefan