Ziua Poliției Militare este marcată, anual, la data de 15 mai

Știri

Ziua Poliției Militare este marcată, anual, la data de 15 mai, și misiunea de bază a poliţiei militare o reprezintă controlul, menţinerea şi restabilirea disciplinei militare, care se realizează prin asigurarea disciplinei militare în garnizoane, prin patrulare, controale filtru, razii şi acţiuni de supraveghere a zonelor aglomerate şi des frecventate de militari.

Începând cu 25 martie 2020, forţele armate din întreaga ţară, printre care și poliţiștii militari de la Batalionul 265 Poliţie Militară „Tudor Vladimirescu” au intervenit alături de structurile specializate din Ministerul Apărării Naţionale pentru punerea în aplicare a măsurilorde combatere a epidemiei Covid – 19.

Acţiunile desfășurate de polițiști militari au constat în verificarea tuturor cetăţenilor prezenţi pe stradă, pentru ca aceștia să respecte prevederile ordonanţei, în scopul limitării răspândirii virusului. Vasta experienţă pe care o au în spate poliţiștii militari demonstrează că aceștia pot acţiona ca niște adevăraţi profesioniști chiar și în situaţii de criză majoră. Încă de la începutul misiunii, aceștia s-au implicat în misiunile de patrulare în comun cu forţele MAI, alături de care au întărit prezenţa pe străzile din București, dar și din restul ţării, pentru ca toţi locuitorii să respecte ordonanţa militară. 

Conform Ordinului ministrului Apărării Naţionale din 15 mai 1990 s-au înfiinţat unităţile şi subunităţile de poliţie militară din Armata României.
Serviciul Poliţie Militară este structura specializată a Statului Major al Apărării care coordonează operativ, pe linie ierarhică, activităţile poliţiei militare din Armata României pentru îndeplinirea misiunilor specifice în timp de pace, în situaţii de criză sau la război.

Pe lângă acestea, printre misiunile principale ale poliţiei militare se numără şi asigurarea ordinii şi disciplinei militare în timpul unor activităţi şi ceremonii la care participă efective militare, paza şi apărarea unor obiective militare sau de interes militar, a unor transporturi militare speciale, acţiuni de prindere sau de reţinere a dezertorilor, evadaţilor sau infractorilor militari şi investigarea şi rezolvarea incidentelor ce au loc între militari sau între aceştia şi civili.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social