Târgoviştea este în sărbătoare şi spunem acest lucru pentru că este în plină desfăşurare Festivalul Babel.
În cea de-a treia seară a festivalului, indienii, atât de mult așteptați (programați și anul trecut, dar neajungând din cauza procesului îndelungat de obținere a vizelor), au prezentat în această seară spectacolul „In tranzit”, un eseu coregrafic tot pe tema globalizării, a comunicării și a ușurinței de a te afla chiar în aceeași zi în colțuri diferite ale lumii.
Tot o prezență exotică au fost și algerienii care au prezentat un spectacol cu tentă politică transpusă artistic: Julius Caesar, o producție a companiei Forssane el Rokeh (Cavalerii deșertului).
În aer liber, spectaculoasa companie poloneză Scena Kalejdoskop a prezentat spectacolul The Heart of Don Juan despre „focurile” mistuitoare ale dragostei.
Organizator al Festivalului Babel este Teatrul „Tony Bulandra”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Târgoviște.

Echipa Teatrului Tony Bulandra este mândră și recunoscătoare că anul acesta i s-au alăturat: Mavexim Dacia (Partener oficial de mobilitate al Festivalului Babel 2019), Asociația Națională a Surzilor din România-filiala Dâmbovița (partener care asigură componenta de responsabilizare socială din cadrul Festivalului Babel 2019, unică în sfera festivalurilor de teatru din România) și, nu în ultimul rând, sponsorii: UNITER, HeildelbergCement, Banca Transilvania, Jidvei, Rondo Carton, Newmarkt.

PROGRAM BABEL 20196
Miercuri, 5 iunie
11:00 Foaier, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)
12:00 Sala Oglinzilor, Yoga for performers, workshop, Aditi Venkateshwaran, IAPAR, India; 3h
18:00 Sala Mare, After, regia: Kim so jung, Sangsangchangkko (The Imaginary House), Coreea de Sud; 1h 10 min.
19:00 Centrul Vechi, Fiecare duine (Fiecare om), regia colectivă PASS, Edinburgh College, Scoția; 40 min.
19:30 Piața Mihai Viteazul, Operativi!, regia: Mario Gumina, Eccentrici Dadaro, Italia;1h
20:30 Casa Sindicatelor, Not a children`s game, regia: Albertas Vidžiūnas, Teatrul Alytus, Lituania, 1h 45 min.