VIDEO. Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, sărbătorite la Târgovişte

Știri

Sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos şi Ziua Eroilor, zi încărcată de emoţii şi semnificaţii a fost marcată atât de Arhiepiscopia ,autorităţile judeţene cât şi de autorităţile de la Târgovişte.

Programul dedicat Zilei Eroilor a debutat la Catedrala Mitropolitană cu slujba religioasă săvârşită de ÎPS Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, alături de un sobor de preoţi.

Au fost prezenţi numeroşi credincioşi, alături de autorităţi judeţene şi locale, de personalităţi ale vieţii politice şi publice.

După încheierea slujbei religioase, oficialităţile s-au deplasat în procesiune către Monumentul Eroilor Dâmboviţeni din Piaţa Tricolorului.

A urmat ceremonialul militar, cu onorul acordat prefectului judeţului, trecerea în revistă a Gărzii de Onoare şi salutul trupelor.

După intonarea Imnului de Stat, a avut loc slujba de comemorare a eroilor, martirilor şi ostaşilor căzuţi pentru independenţa şi apărarea ţării, slujbă săvârşită de ÎPS Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei.

Corul Mitropolitan a impresionat audienţa prin cântecele patriotice interpretate pentru cinstirea memoriei eroilor neamului românesc.

Semnificaţia deosebită a Zilei Eroilor, dar şi a sărbătorii Înălţării Domnului Iisus Hristos a fost reliefată în alocuţiunile rostite de prefectul judeţului, Antonel Jîjîie, vicepreşedintele CJ, Alin  Manole, primarul Târgoviştei, Cristian Stan şi alţi invitaţi.

Toţi au subliniat şi au actualizat rolul important al ostaşilor români în apărarea independenţei şi a integrităţii ţării.

A urmat ceremonialul depunerii de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor. Acţiunile s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare şi a militarilor.

La eveniment au mai participat: parlamentari de Dâmboviţa, viitorul europarlamentar Rovana Plumb, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, precum şi ai altor instituţii dâmboviţene, numeroşi cetăţeni.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social