VEȘTE BUNĂ pentru locuitorii din RĂZVAD, începe cadastrarea gratuită, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF). Comuna Răzvad se numără printre primele 194 de comune din 36 de județe care vor fi cadastrate integral din fonduri europene.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.

Susținut atât din veniturile Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cât și din fonduri externe nerambursabile, prin POR 2014-2020, Axa prioritară 11, programul vizează înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, până în anul 2023.
IMPORTANT!
Edilul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru a anunțat public pe toți locuitorii că luni, 23 august, sunt așteptați la o întâlnire de informare privind etapa de cadastrare generală.
Luni , 23 august 2021, ocuitorii satului Răzvad sunt așteptați, la ora 10.00, la Sala de Sport de lângă Primărie.
De la ora 11.00, locuitorii din Valea Voievozilor sunt așteptați la Școala din localitate.