Primarul Eduard Barcău a transmis un mesaj locuitorilor comunei Ocnița, care ar fi trebui să fie în sărbătoare dar acest lucru nu se poate din cauza COVID-19.
În 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mică.

Este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi totodată cea mai mare sărbătoare a toamnei. Ziua de 8 septembrie, a avut, mereu, o însemnătate aparte pentru locuitorii comunei Ocnița, iar asta deoarece,de 28 de ani, an de an, pe Platoul din Valea lui Șerb, cu mic, cu mare, locuitorii din Ocniţa , administraţia locală şi invitaţii de la judeţ se întâlneau la Sărbătoarea satului.
Anul acesta, din pricina situației excepționale prin care trecem, pandemia COVID-19, administraţia locală este nevoită să renunțe la manifestări pentru că Sănătatea este mai presus de toate: “ Stimați cetățeni, după cum știți este ziua de 8 septembrie, dată la care noi sărbătorim Ziua comunei Ocnița. În acest an nu vom organiza festivități în Valea lui Serb datorita interdicțiilor datorate creșterii numărului de cazuri noi de Covid-19. Avem totuși speranța că anul următor vom reveni la normal, având în vedere ce se întâmplă în prezent în spațiul politic la nivel central, care afectează în primul rand cetățenii.” a transmis primarul Eduard Barcău.
Pentru a demonstra, încă o dată, că sunt alături de concetăţeni, primarul Eduard Barcău şi Consiliul Local Ocniţa, în zi de praznic împărătesc, transmit tuturor locuitorilor comunei, să fie fericiți, sănătoși și împliniți și să ia ca exemplu de viață blândețea și bunătatea infinită a Sfintei Fecioare Maria!
“ Astăzi este sărbătoare mare în calendarul ortodox – “Nașterea Maicii Domnului”, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mică, una dintre cele mai mari sărbători creştine din an.
În această zi cu totul deosebită pentru comuna noastră, țin să transmit cele mai sincere urări și gândurile mele bune, tuturor locuitorilor. În zi de praznic împărătesc, vă transmit tuturor să fiți fericiți, sănătoși, împliniți și să luați ca exemplu de viață blândețea și bunătatea infinită a Sfintei Fecioare Maria!
Sfânta Fecioară Maria să binecuvânteze comuna Ocnița și să îi ocrotească pe toți locuitorii.
La mulți ani! ” a transmis primarul Eduard Barcău