Ploi cu caracter torențial, în sudul și sud-estul țării, spre seară și noaptea, astfel că în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp, iar pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și sudul Transilvaniei vor fi vijelii și grindină.
Spre sfârșitul intervalului, în zona montană înaltă, trecător vor fi posibile precipitații mixte.
Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Maramureș și 31 de grade în sudul Olteniei și al Munteniei, iar minimele vor fi cuprinse în general între 7 și 15 grade.
Târgoviște: 27 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 46%, Vânt: 10 km/h
Urmărește Partener TV și pe Google News
Un comentariu
Pingback: De luni, 16 mai au început reînscrierile la grădiniță