În România sunt de 4 ori mai multe cazuri de COVID decât cele raportate în fiecare zi, aceasta este părerea managerului Institutului de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’, dr. Beatrice Mahler.

În ce privește raportarea cazurilor, dr.Beatrice Mahler a spus că sunt foarte multe persoane care își fac teste rapide acasă care ies pozitive și care, chiar dacă au buna intenție de a raporta testele pozitive, acestea nu pot fi încadrate în raportarea națională, pentru că nu există această posibilitate.
În ultimele zile, situația spitalelor care tratează pacienți COVID-19, a devenit destul de critică. Nu mai sunt locuri iar numărul persoanelor care ajung la spital cu formne grave și severe crește de la o zi la alta. Boala acum este mai agresivă.
Medicii specialiști spun că anul trecut, la o persoană infectată , era debutul bolii, și după 6 – 7 zile pacientul avea evoluția către forma critică. În acest moment există o categorie de pacienți care ajung să stea acasă până ziua 12-13 cu saturație normală la domiciliu și care ajung către finalul perioadei – ziua 13-a sau a 14-a – la spital, când le scade saturația și se simt foarte rău. Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit tuturor și să fim în continuare responsabili.
O parte din populaţie este încă susceptibilă, iar virusul este încă în jurul nostru circulând mult mai mult decât o făcea în ianuarie şi februarie. Nu vrem să fim alarmistă, dar trebuie să fim realişti. Nu este momentul să lăsăm garda jos.
S-au săturat oamenii, au obosit și-i înțelegem într-un anumit punct de vedere dar îi sfătuim pe toți să respecte aceste măsuri pentru că până la urmă nimic nu este mai important decât sănătatea.