Împreună putem fi CRUCEA ROȘIE prin implicare voluntară, ajutor financiar și sprijin punctual în comunitățile noastre – ori de câte ori va fi nevoie!

Știri

Fie că se implică în campaniile umanitare, fie că dăruieşte   mici surprize şi momente de neuitat copiilor din localităţile  dâmboviţene,  dăruieşte  din suflet, face voluntariat cu convingerea, cu sentimentul că aportul său  este important ȋn cadrul comunităṭilor unde merge.

 Pentru  doamna  despre care vorbim,  acţiunile umanitare sau cum îi place să spună, acţiunile de suflet  dar  şi voluntariatul sunt   ceva de suflet, ceva ce nu poṭi să faci decȃt dacă simṭi…cu adevarat. La-nceput e ca o chemare, apoi devine un drog…vrei să continui, nu te mai poṭi opri.  

De cinci ani este  şi voluntar al Crucii Roşii Dâmboviţa. Acţiunile de suflet şi  voluntariatul  au scos la suprafaţă tot ceea ce e mai bun în deputatul  Claudia Gilia: dedicarea timpului şi energiei proprii celor în nevoie, fără a aştepta nimic în schimb. Pentru deputatul Claudia Gilia,  satisfacţia personală este mult mai mare în aceste situaţii decât cea materială. Mişcarea de Cruce Roşie şi Semilună Roşie nu ar fi ceea ce este astăzi fără oameni minunaţi, cum este şi deputatul Claudia Gilia.

În luna mai a anului  2014, a primit certificatul de voluntar al Crucii Roşii Dâmboviţa, dar şi membru onorific.  Joi, 21 martie 2019  a fost aleasă  să facă parte din Comitetul  Judeţean al Crucii Roşii Dâmboviţa. Acestă poziţie o onorează  şi o obligă.  Deputatul  Claudia Gilia are încredere că prin implicare voluntară, ajutor financiar și sprijin punctual în comunitățile  locale, ori de câte ori va fi nevoie, Crucea Roşie va avea  rolul esenţial.
Mulțumesc membrilor Crucii Roșii pentru că m-au ales să fac parte din Comitetul Județean!
Mă onorează și mă obligă această poziție. 
Alinarea durerilor, ajutorarea celor neputincioși, hrănirea celor flămânzi și oferirea unui sprijin celor aflați în situații de criză – vor fi cauzele pentru care mă voi implica cu tot ce-mi stă în puteri. Voi promova proiectele celei mai mari organizații umanitare pentru că aceasta are un crez – RESPECTUL FAȚĂ DE DEMNITATEA UMANĂ. 
România și românii au beneficiat de ajutorul Crucii Roșii în cele mai grele clipe, fie că vorbim de război, calamități naturale, sărăcie acută sau categorii de persoane și comunități discriminate. Părintele Crucii Roșii, Henry Dunant, spunea că „Siamo tutti fratelli” (suntem cu toții frați).

 La Adunarea Generală a Societății Naționale de Cruce Roșie din anul 1915 Regina Maria făcea un apel către români: „Cu toții, de la mic la mare, să o sprijinim cu evlavie, cu însuflețire, cu nesfârșită dragoste”. Acest îndemn este la fel de valabil și în zilele noastre, când milioane de oameni au nevoie de ajutorul acestei organizații de caritate.
În prima declarație pe care o fac în această nouă calitate pe care o am în Organizația Județeană a Crucii Roșii, fac un apel public de a sprijini activitatea celor peste 47 de filiale județene și peste 700 de subfiliale municipale, orășenești și comunale. Vă rog, să sprijiniți unul dintre proiectele aflate în derulare și să consultați cum puteți face o donație în contul Crucii Roșii la următorul link https://crucearosie.ro/cauze-urgente/
Vă îndemn să urmăriți activitatea Crucii Roșii România și pe facebook și să vedeți că există mii de voluntari care au ales să îi ajute pe semenii lor din toate colțurile țării.  
Am încredere că împreună putem fi CRUCEA ROȘIE prin implicare voluntară, ajutor financiar și sprijin punctual în comunitățile noastre – ori de câte ori va fi nevoie!
Mulțumirile mele domnului presedinte Floris Lăzărescu, pentru activitatea derulată pe parcursul celor dou
ă mandate, domnului director Gheorghe Popescu, sufletul echipei de la Crucea Rosie, filiala Dâmbovița.
Succes părintelui vicar Ionuț Ghibanu în funcția de președinte al Crucii Roșii Dâmbovița și noii echipe de conducere.
Întotdeauna trebuie sa fim ALĂTURI DE OAMENI!
, a scris deputatul Claudia Glia pe pagina de socializare.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social