Activitate intensă în comuna Moroeni. Administraţia locală a lucrat la foc continuu pe mai multe planuri în ultimul an, investind în infrastructură, dar şi în educaţie şi sănătate.

Modernizarea drumurilor comunale, un proiect realizat în procet de 95%, se lucrează la reațaua de alimentare cu apă în satul Glod-zona DJ 714- un proiect finanțat din buget local, a fost modernizat iluminatul public, s-a montat sistem de supraveghere video în comună, s-a asfaltat strada Glava și alte 20 de străzi, dispensar nou și multe alte investiții. Și în domeniul educaţiei, proiectele sunt de mare anvergură.
Investiţii majore în sistemul educațional de la nivelul comunei Moroeni
Admnistrația locală de la Moroeni, condusă de primarul Laurențiu Moraru și viceprimarul Florian Leotescu, investește în viitorul comunei care îl reprezintă copiii. Astfel, primarul Laurențiu Moraru se ocupă să ofere cele mai bune condiții pentru elevi în școlile și grădinițele din localitate. Prin PNDL II, primăria Moroeni a obţinut fonduri pentru reabilitarea, modernizarea şi extinderea Școlii Gimnaziale ,,Ion Ciorănescu”.

Este vorba despre o investiție în valoare de 10.828.757 lei care se află în plin proces de execuție. Se lucrează de zor la acest obiectiv, durata de realizare fiind de 36 de luni. Pe lângă corpul existent care este reabilitat și modernizat sunt construite alte trei corpuri noi.
S-au prins în proiect toate dotările necesare pentru aceste reabilitări şi modernizări. După finalizarea reabilitării, modernizării, extinderii și dotării, Școala Gimnazială ,,Ion Ciorănescu” din Moroeni va avea 14 săli de clasă, laboratoare de specialitate, un cabinet medical, un cabinet stomatologic, iar pentru grupele pregătitoare compartimente separate (săli de clasă, toalete și sală pentru servirea mesei).

“Principala preocupare a noastră, a administrației locale, sunt copiii, deoarece aceștia sunt cea mai mare investiție în viitor a unei localități. Se lucrează în cadrul proiectului – Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Școala Gimnazială ,,Ion Ciorănescu”. Obiectivele investiției sunt îmbunătățirea calității infrastructurii de educație, a dotării școlii, astfel încât să se asigurare un proces educațional modern. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Construcția cuprinde 4 corpuri cu regim de înălțime P+1 etaj (3 corpuri noi, 1 corp existent reabilitat). În cadrul școlii vor funcționa 14 săli de clasă, laboratoare de specialitate,un cabinet medical, un cabinet stomatologic, iar pentru grupele pregătitoare compartimente separate (săli de clasă, toalete și sală pentru servirea mesei). La acest moment s-a realizat infrastructura în proporție de 100% si suprastructura în proporție de 50%, urmând ca până la sfârșitul lunii septembrie să fie finalizată zidăria și acoperișul.Viitorul copiilor contează. “, ne-a spus primarul comunei Moroeni, Laurențiu Moraru
Grădinița Moroeni, modernizată cu finanțare prin AFIR
Investiţiile în acest domeniu continuă şi prin apel la fondurile europene. Prin AFIR, administraţia condusă de edilul Laurențiu Moraru, a reuşit să obțină bani pentru reabilitarea și modernizarea Grădiniței Moroeni.

Este vorba despre un proiect în valoare totală de 4.032.398,06 lei din care suma eligibilă este de 2.101.700 lei. La acest moment, Primăria Moroeni a publicat documentația în SICAP pentru atribuire contract execuție lucrări. Se urmează procedurile legale.
Sală de sport modernă în comuna Moroeni
Edilul Laurențiu Moraru spune că era nevoie și de un astfel de obiectiv. Comuna este mare şi trebuie să le ofere tinerilor tot ce îşi doresc. Iar sportul este un mijloc excelent de relaxare, sportul înseamnă sănătate. Moroeniul va avea o sală de sport ultramodernă. Investiţia este realizată cu bani de la bugetul local, cu o valoare de 4.244.243,27 lei. Noua sală de sport va fi dotată la standarde europene.

Edilul Laurențiu Moraru mărturiseşte că investiţiile sunt obiectivul administraţiei, pentru că numai astfel comuna se poate dezvolta în ritmul pe care primarul şi echipa sa, și l-a asumat. Investiții sunt cele care definesc calitatea vieții comunității, dar este conștient că nici unul dintre acestea nu se puteau realiza fără ajutorul, răbdarea şi înțelegerea concetățenilor.