În 15 localităţi dâmboviţene se vor desfăşura lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, cu finanţare din fonduri europene structurale şi de investiţii, în cadrul Axei 11–Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară, Prioritatea de investiții 11.1 – Consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă, a POR 2014-2020. Proiectul are mai multe componente, printre care cea de integrare a datelor existente, extinderea înregistrării sistematice în zonele rurale, îmbunătățirea serviciilor de înregistrare a proprietăților.
Beneficiarii subsidiari sunt autoritățile publice locale și cetățenii din mediul rural. Având proprietatea înregistrată, populația din zonele intervenției va putea beneficia de îmbunătățirea condițiilor economice și sociale, în condițiile securizării statutului proprietății. Totodată, procesul duce la clarificarea situației terenurilor, cu impact pozitiv asupra bugetelor locale: ” Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat lista comunelor care vor beneficia de cadastrare gratuită. Important este că sunt și comune din județul Dâmbovița care vor benefica de acest serviciu, derulat în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Susținut atât din veniturile ANCPI, cât și din fonduri externe nerambursabile, prin POR 2014-2020, Axa prioritară 11, programul vizează înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, până în anul 2023.„, a scris preşedintele CJ Dâmboviţa pe pagina sa de socializare. Cele 15 comune dâmmboviţene sunt: Bucşani, Dărmăneşti, Dragodana, Gura Ocniţei,I.L.Caragiale, Lucieni, Lunguleţu, Mătăsaru, Mogoşani, Moroeni, Petreşti, Raciu, Răzvad, Ulmi şi Vlădeni.

