Perioada 1-9 martie este cunoscută în popor sub denumirea de “Zilele Babelor” sau “Zilele Babei Dochia” .
La noi, la români, există tradiția ca între 1 și 9 martie fiecare om să-și aleagă câte o zi, adică o „babă”. Babele reprezintă o tradiţie pur românească, de pe 1 până pe 9 martie fiecare îşi alege o zi, sau mai bine zis o babă, aşa cum va fi vremea în acea zi aşa este şi firea omului respectiv .
Alţii spun că aşa cum este vremea în acea zi aşa va fi şi următorul an pentru omul respectiv. Adică, dacă vremea este frumoasă şi soarele străluceşte acel om este voios şi bun la suflet sau îi va merge bine tot anul următor, dacă în schimb este întunecat atunci acela nu este un om bun la suflet şi este cam supărăcios. Tot în tradiţia românească se spune că dacă ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăţie.
Cum se alege baba de primăvară
Tradiţia este foarte veche şi vine de la români. O metodă este de a-ţi alege baba în funcţie de ziua de naştere, dacă ziua se află între 1 şi 9 ale oricărei luni atunci şi baba va fi în ziua respectivă, de exemplu dacă este cineva născut pe 6 august baba lui va fi pe 6 martie ; dacă data naşterii este formată din două cifre atunci se procedează astfel : de exemplu cineva este născut pe 23 decembrie, ziua în care îi pică baba se calculează astfel 2 + 3= 5, deci baba este pe 5 martie.
Însă, dincolo de acest joc ce face parte din perioada sărbătorilor cu dată fixă, 1-9 martie – Babele, simbolizate de Baba Dochia, nu reprezintă altceva decât ultima luptă care se dă între iarnă şi primăvară. După moartea ei, zilele încep să crească, iar vremea frumoasă triumfă.
Cine a fost Baba Dochia, legenda Babei Dochia
Ziua de Baba Dochia aduce în prim plan o serie de legende mai mult sau mai puțin cunoscute. Fiecare dintre ele o înfățisează pe Baba Dochia în ipostaze variate și diferite, în funcție de originea legendei și de sursa acesteia.
Cea mai populară legendă ne dezvăluie că bătrâna Dochia avea o fată vitregă pe care nu prea o avea la suflet. Ca să o pedepsească a trimis-o la râu, în timpul iernii, să spele lâna cea neagră până când va deveni albă. Fata a început însă să plângă cu lacrimi amare, deoarece cu cât spăla lâna mai tare, cu atât devenea mai neagră. Atunci, Dumnezeu și sfântul Petru i-au sărit fetei în ajutor și i-au albit lâna. Aceștia i-au oferit și un buchețel de floricele albe pentru a le dărui mamei sale.
Fata s-a întors acasă de la râu, iar bătrânei Dochia, văzând florile din mâna fetei, i s-a aprins în suflet dorul de munte și de verdeață. Astfel, s-a îmbrăcat cu nouă cojoace, și-a luat oile și a urcat pe munte. Pe parcursul călătoriei vremea s-a încălzit, iar Dochia și-a scos, rând pe rând, cele nouă cojoace, până când nu a mai rămas cu niciunul.
Când a ajuns în vârf, a început să ningă și să înghețe. Atunci, Dochiei i s-au arătat Dumnezeu și sfântul Petru, care i-au spus: “Vezi cât de rău este să stai în frig și umezeală, tu, cea care ți-ai obligat fiica să spele iarna lâna la râu?”. Dochia a înghețat de frig și s-a transformat în stană de piatră împreună cu oile sale, mărturie vie a acestei legende fiind rocile din munții Ceahlău care se pot observa și astăzi.
