Alături de tratamente eficiente, dispozitivele pentru reabilitare medicală contribuie la o bună recuperare.
Vine o perioadă când și o simplă plimbare devine o sarcină ceva mai dificilă. Vedem asta adesea la persoanele vârstnice din familie, bunici sau chiar și părinți. Indiferent de vârstă, menținerea unui stil de viață activ înseamnă sănătate. De aceea, de-a lungul timpului specialiștii au îmbunătățit dispozitivele ce susțin mobilitatea, iar distribuitorii autorizați le-au adus mai aproape de pacienți. Un cadru de mers ușor de folosit, bastoane realizate din materiale rezistente sau fotolii rulante moderne asigură confortul utilizatorilor și sprijină mișcarea.
1. Cadre de mers
Acestea sunt recomandate celor care au mobilitate redusă sau dezechilibre în timpul mersului. Datorită construcției sale, un cadru de mers pliabil asigură stabilitate pe parcursul deplasării. Noile produse sunt confecționate din materiale rezistente, ceea ce le face mai durabile. Acestea sunt finisate cu piciorușe sau roți. De asemenea, cadrele sunt concepute pentru toate vârstele. Deși persoanele vârstnice folosesc cel mai des acest tip de dispozitiv medical, au fost create și cadre de mers pliabile pentru copii. Din păcate, și pacienții mai mici au nevoie de acestea.
2. Bastoane și cârje
Din categoria produselor medicale ce ajută în momentul deplasării, trebuie amintite și bastoanele, respectiv cârjele. Primele pot fi simple, reglabile pe înălțime sau cu patru picioare, pentru o mai bună siguranță. Deși se aseamănă cu bastoanele, cârjele au sprijin pentru antebraț sau sub axilar. Totodată, acestea pot veni și în pereche, căci uneori este nevoie de două astfel de dispozitive pentru o deplasare mai bună. Medicul ortoped va recomanda care dintre cele două este mai potrivită pacientului.
3. Fotolii rulante
În situații mai complicate, capacitatea de deplasare este afectată mai mult, iar pacienții devin dependenți de scaunul cu rotile sau fotoliul rulant. Această stare poate fi trecătoare sau chiar permanentă. Atunci, cu atât mai mult, dispozitivul medical se cere a fi unul ușor de manevrat de către aparținători, confortabil și modern. Acestea reprezintă o investiție mai mare decât celelalte prezentate anterior. Fiecare pacient merită ce este mai bun, pentru menținerea independenței în mișcare pe cât posibil.