Vremea între vară și toamnă în zilele următoare 

Știri

Vremea între vară și toamnă în zilele următoare, potrivit specialiștilor, vremea va fi capricioasă, cu perioade în care valorile termice maxime vor ajunge chiar şi la 30 de grade Celsius, dar şi intervale în care temperaturile nu vor mai depăşi 25 de grade şi va ploua.

Probabilitatea pentru ploi  și temperaturi scăzute, va fi mai ridicată în zilele de 17 și 18 septembrie.

Vremea în Muntenia

În Muntenia, în intervalul 12 – 14 septembrie, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei. Media maximelor va fi în jurul a 24 de grade, iar cea a minimelor de 10 – 13 grade.

În zilele de 15 şi 16 septembrie, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, astfel că media maximelor va atinge 30 – 32 de grade, în timp ce minimele se vor încadra în general între 15 şi 17 grade.

Ulterior, răcirea vremii va fi treptată dar semnificativă, astfel în perioada 19 – 22 septembrie, media regională a maximelor va scădea spre 18 – 20 de grade, iar a celor minime la 7 – 8 grade.

Spre finalul intervalului se întrevede o încălzire uşoară, până spre maxime termice în jurul a 22 de grade şi minime de 10 grade.

Va mai ploua, trecător, în primele două zile ale intervalului, însă probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi mai ridicată în zilele de 17 şi 18 septembrie.

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social