Județul Dâmbovița este sub COD GALBEN de ploi, ninsori și vânt , 10 ianuarie, ora 16:00 – 11 ianuarie, ora 22:00.
În intervalul menționat în nordul Olteniei, local în Muntenia, precum și în sud-vestul Moldovei, va ploua însemnat cantitativ. Cantitățile de apă, prin acumulare pe tot parcursul intervalului, vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1000 m, va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu precădere în noaptea de marți spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 10 ianuarie, ora 18 – 11 ianuarie, ora 22
Fenomene vizate: precipitații abundente
Zone afectate: conform textului și hărții
În județele Prahova, Buzău, Vrancea și în zona montană din județul Dâmbovița vor fi precipitații abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantități de precipitații în general de peste 50…60 l/mp.
Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief și ninsoare la altitudini în general de peste 1000 m, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.
Urmărește Partener TV și pe Google News