Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, un edil care este didicat comunității, așa cum spune mereu, un om dependent de oamenii care l-au ales, a făcut o scurtă radiografie pe care a intitulat-o: OPTIMISM TRANSFORMAT ÎN PESIMISM!
„Într-o țară a tuturor posibilităților, în care excepțiile codului fiscal sunt de ordinul sutelor, unde mita pentru un singur om a ajuns echivalentul unui kilometru de asfalt cu șanțuri betonate pe ambele părți și podețe tubulare pentru acces în gospodării, nu mai putem vorbi despre optimism, ci mai degrabă despre dezastru și dezamăgire.

Și pensiile speciale sunt o excepție. Cu pașii tot mai repezi mă apropii și eu de pensionare. Nu am cerut niciodată pensie specială, am cerut să am o pensie conform contributivitații, avută în perioada de muncă și mă rog la bunul Dumnezeu să fiu sănătos. Niciun demnitar din România, sau funcționat public nu este mai special ca un profesor, un economist, un inginer, un arhitect, un muncitor, un fermier sau un miner. Funcțiile de demnitate publică sunt trecătoare la fel ca anii de viață, și nu implică niciodată atragerea pe lângă funcția publică a întregii familii, prieteni, rude, apropiați.
Bani și bani, palate peste palate, imperii peste imperii, lux peste lux, aroganță peste aroganță. De ce toate acestea? Pentru că banii fac bani și banul dă puterea.
Oare vom înțelege că trebuie să ne oprim o dată? Oricum este foarte târziu.
EU AM DEVENIT PESIMIST!” , a transmis primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu
Urmărește Partener TV și pe Google News