Târgoviștenii vor putea circula din nou pe strada Coconilor, în zona istorică „Poarta Dealu – Vânătorilor”, începând de mâine dimineață.
Restaurarea monumentului a fost realizată în tehnică tradițională, cu cărămidă de epocă, și a inclus: refacerea celui de-al doilea arc al porții și a bolții dintre cele două arce; refacerea zonelor de zidărie degradată; restaurarea completă a paramentului și rostuirii acestuia; protejarea și punerea în valoare a monumentului prin iluminat arhitectural și stradal; refacerea pavajului.


Întreaga zonă este monitorizată video, pentru siguranța vizitatorilor și protecția patrimoniului.
Această intervenție transformă Poarta Dealu într-un punct de atracție sigur și estetic, oferind atât localnicilor, cât și turiștilor, un spațiu de istorie viu și valoros.

