Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a declarat că anul 2025 a fost unul dintre cei mai buni din punct de vedere administrativ pentru oraș.
Potrivit edilului, valoarea totală a finanțărilor atrase în 2025 depășește 330 de milioane de lei, fonduri destinate educației, mobilității și investițiilor strategice. Printre acestea se numără școli gimnaziale, grădinițe, licee, piste de biciclete și modernizarea transportului public, precum și alte proiecte importante pentru comunitate.
O parte dintre lucrări sunt deja în derulare, iar alte proiecte urmează să înceapă în perioada imediat următoare. Primarul a subliniat că rezultatele acestor investiții sunt vizibile pe teren, schimbând aspectul și funcționalitatea orașului de la o zi la alta.

