Proiectul de reabilitare și extindere a Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște se apropie de finalizare, anunță primarul municipiului, Daniel Cristian Stan. Lucrările au avansat rapid, iar stadiul fizic este în prezent de peste 95%.

Edilul a declarat că, odată cu finalizarea lucrărilor, a început și procesul de dotare a sălilor de clasă cu mobilier modern, adaptat cerințelor actuale ale sistemului educațional.

„Ne dorim ca elevii să revină cât mai curând într-o unitate complet transformată. Estimăm că, cel târziu în vacanța din februarie, după obținerea tuturor avizelor necesare, copiii vor începe cursurile într-o școală extinsă, reabilitată integral, modernizată și complet dotată”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
Proiectul vizează: modernizarea tuturor spațiilor destinate procesului educațional;
extinderea clădirii pentru creșterea capacității; dotarea sălilor cu mobilier și echipamente noi.
Beneficiile investiției vor fi resimțite direct de elevi și profesori, care vor avea parte de condiții moderne și sigure, în acord cu standardele actuale de calitate în educație.

