Comuna Moroeni se pregătește să celebreze încă o dată frumusețea tradițiilor românești!
Duminică, 14 decembrie 2025, începând cu ora 11:00, Sala de Sport din Moroeni va deveni gazda celui mai îndrăgit eveniment al iernii: Festivalul Colindelor, ajuns la cea de-a VII-a ediție.
Evenimentul este organizat la inițiativa primarului Laurențiu Moraru, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.
Colindători din toate colțurile țării și din Republica Moldova vor urca pe scenă pentru a dărui publicului emoția pură a sărbătorilor de iarnă.
Ansambluri și grupuri participante
Ansamblul „Cununita” – Școala Gimnazială „Ion Ciorănescu”, Moroeni, jud. Dâmbovița
Corul Parohial „Glod”, Moroeni, jud. Dâmbovița
Ansamblul Folcloric din Raionul Ștefan cel Mare, Volintiri, Republica Moldova
Ansamblul „Simion Florea Marian”, Ilișești, jud. Suceava
Ansamblul „Balada Moisei”, Moisei, jud. Maramureș
Ansamblul „Mugurașii Agașeni”, Agăș, jud. Bacău
Ansamblul „Izvoarele Borcutului”, Borca, jud. Neamț
Ansamblul „Codrulețul”, Vorona, jud. Botoșani
Mesajul primarului Laurențiu Moraru : „Moroeni rămâne un spațiu în care tradițiile prind viață, iar credința și comunitatea ne unesc. Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de colindele românești într-un spectacol creat pentru suflet și pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.”
Moroeni răsună din nou în colindul sfânt al iernii!


