Primăria Văcărești a mobilizat fonduri pentru școlile și grădinițele din comună, în așa fel încât acestea să facă achizițiile necesare pentru scenariul în care din 14 septembrie școala va începe.

Primarul Romică Stoica a anunțat că și-ar dori cât mai mulți copii să meargă la școală normal din această toamnă, însă totul depinde de deciziile care se vor lua la nivel național, în funcție de situația îmbolnăvirilor de COVID-19.

Edilul a mai anunțat că are banii necesari care acoperă funcționarea unităților școlare din comună sau cumpărarea de echipamente de protecție.
Primăria a stabilit necesarul de materiale în urma unei întâlniri pe această temă: „Am făcut un inventar al unităților de învățământ și al necesarului de materiale, cu toate condițiile care trebuie îndeplinite, în așa fel încât Primăria să asigure pentru toate unitățile de învățământ tot ceea ce este necesar și este prevăzut în actele normative emise de minister.
Concret, am decis să distribuim termometre pentru a măsura temperatura corporală, substanțe dezinfectante și dispersoare, precum și să procedăm la o dezinfecție a tuturor unităților de învățământ unde se vor desfășura activitățile de pregătire.
Facem aceste lucruri preventiv, ca să nu punem în pericol nici profesorii, nici elevii, și să asigurăm toate condițiile necesare pentru buna desfășurare a activităților în domeniul educațional“, declarat primarul Romică Stoica