La 1 octombrie, șapte tineri încep programul de internship la CJ Dâmbovița

Știri

La 1 octombrie, șapte tineri încep programul de internship la CJ Dâmbovița, misiunea programului de Internship al Consiliului Județean Dâmbovița este aceea de a îmbunătăți cunoștințele tinerilor, de a-i ajuta să dobândească experiență profesională și de a-i familiariza cu procesul legislativ și administrativ al instituției.

Astăzi, am semnat contractele de internship ale celor 7 tineri care, pentru următoarele 3 luni, vor lucra alături de noi în Consiliul Județean #Dâmbovița! Sunt încântat că cei 7 au decis să se implice activ în viața județului nostru și în tot ceea înseamnă dezvoltarea comunității noastre.

Pe de altă parte, cele 3 luni de muncă în Consiliul Județean, pe lângă dezvoltarea abilităților profesionale, le vor fi de ajutor în găsirea unui job pentru că acestea se adaugă la experiența profesională cerută de angajatori. Așadar, noii noștri colegi sunt Popa Diana Elena, Nicolăescu Theodora Georgiana, Stoica Laura Valentina, Lilea Ionuț Marian, Grigorescu Petronela Alice, Tănase Sabina Elena și Veseliu Andrei-Alexandru. Ne vedem la treabă!” a anunțat președintele CJ, Corneliu Ștefan

Consilierii județeni au stabilit ca indemnizația pentru internship să fie  în cuantum de minim 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și se acordă proporțional cu numărul de ore de activitate desfășurată. Programul se desfășoară pe o perioadă de maximum 3 luni pentru fiecare participant.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social