CJ Dâmbovița anunță că au început lucrările de restaurare și conservare a fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște!
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan alături de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a făcut o vizită de lucru pe noul șantier.

„Proiectul nostru este o dovadă a respectului pentru istoria României, pentru istoria județului Dâmbovița și a muncipiului Târgoviște. Numeroase personalități au absolvit cursurile Școlii de Ofițeri de Cavalerie de la Târgoviște până în 1948, an din care activitatea a fost relocată la Sibiu.
Vom păstra și conserva absolut toate componentele arhitecturale, vom consolida construcția, dar vom înlocui și complet instalațiile interioare. De asemenea, se va lucra și la amenajarea curții Școlii de Cavalerie, astfel încât turiștii să se poată bucura de un obiectiv turistic readus la viață.
Valoarea totală a proiectului prin care vom reda strălucirea acestei clădiri importante pentru istoria noastră se ridică la aproape 22.000.000 de lei. Din această sumă, aproximativ 8.000.0000 sunt fonduri norvegiene nerambursabile, diferența urmând să fie asigurată de Consiliul Județean Dâmbovița., a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Piatra de temelie a clădirii a fost pusă în 1907, iar la eveniment au participat atât Ferdinand I al României, la vremea respectivă Principe Moștenitor și Inspector General al Cavaleriei, cât și Ministrul de Război, Generalul Alexandru Averescu.
Urmărește Partener TV și pe Google News