Începând de astăzi, 6 iunie, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmbovița vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării examenului de bacalaureat la 7 centre de examinare din județul Dâmbovița.
Misiunea jandarmilor este de a preveni faptele care ar putea tulbura ordinea, liniştea publică şi desfăşurarea în condiţii de normalitate a examenului de bacalaureat. Astfel, jandarmii vor păstra permanent legătura cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ în vederea soluţionării imediate a oricăror incidente care ar putea pune în pericol siguranţa elevilor sau a cadrelor didactice.
În intervalul 06 iunie – 10 iulie a.c., jandarmii dâmbovițeni vor fi prezenţi pe timpul susținerii probelor din cadrul Examenului de Bacalaureat Național la următoarele centre de examinare:
- Colegiul Național “Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște;
- Colegiul Economic “Ion Ghica” Târgoviște;
- Liceul Tehnologic “Voievodul Mircea” Târgoviște;
- Colegiul Național “I.L. Caragiale” Moreni;
- Colegiul Național “Vladimir Streinu” Găești;
- Colegiul Național “Nicolae Titulescu” Pucioasa;
- Liceul Teoretic “Iancu C. Visarion” Titu.