Celebrarea Marii Uniri la Târgovişte a debutat vineri, 29 noiembrie 2019, printr-o acţiune cu totul şi cu totul inedită unde sute de elevi târgovişteni alături de profesorii coordonatori, de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar şi de conducerea primăriei, au purtat pe braţe Drapelul României, pe străzile fostei cetăţi de scaun şi arborat, la final, pe Turnul Chindiei.
La iniţiativa Şcolii Gimnaziale ”Vasile Cârlova” din Târgovişte, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgoviște, Complexului Muzeal Curtea Domnească și al Inspectoratului Şcolar Județean Dâmbovița, pentru al treilea an consecutive, a avut loc Marşul Tricolorului.

Acţiunea a avut loc pe traseul: Piata Mihai Viteazul (Casa Sindicatelor) – Bulevardul Mircea cel Bătrân- Calea Domnească- Curtea Domnească – Turnul Chindiei unde drapelul a fost arborat pe turn.
Din program nu au lipsit mesajele.
Elevii Şcolii Gimnaziale ”Vasile Cârlova” din Târgovişte au pregătit şi momente artistice.
La mulți ani, România! La mulți ani, români!