Ministrul Turismului i-a dat asigurări edilului Constantin Ana că stațiunea Pucioasa va fi prinsă în Master Planul de Turism. Ministerul Turismului a inițiat un Master Plan pentru investiții în domeniu, care va fi legiferat până la 1 iulie 2017: „Am avut o discuție cu ministrul Turismului și ne-a asigurat că în baza solicitărilor pe care le-am trimis prin intermediul Consiliului Județean, stațiunea Pucioasa va fi prinsă în Master Planul de Turism ce va fi definitivat până în luna iulie a anului curent și trebuie să pregătim niște investiții serioase ca să avem un motiv pentru a se veni cu adevărat la Pucioasa.
Este o întrebare pe care eu mi-o pun și care mămacinp de când mi-am început mandatul, și anume ce ar căuta un turist la Pucioasa?! Nu am un răspuns pe care să-l dau astăzi, dar sper să-l am în doi-trei ani. ”, a declarat primarul Constantin Ana.
Edilul Constantin Ana a mers și cu propuneri clare de investiții privind orașul Pucioasa în domeniul turismului:
„Dacă Pucioasa va fi cuprinsă în Master Planul de Turism în primul rând vom putea realiza niște obiective prin care să devenim atractivi. Propunerea pe care i-am făcut-o domnului ministru este să facem o bază de agrement, un centru spa, cu o piscină indoor-outdoor, cu toate dotările necesare pentru cei care vor să vină nu numai la tratament, ci și la o relaxare de două- trei zile pentru că pentru moment cred că targetul orașului Pucioasa trebuie să fie acela de a deveni atractivă pentru turismul de weekend. Asta este opinia mea. Vrem să facem aceste investiții in fonduri guvernamentale, pentru că prin fonduri europene avem Axa 7 numai că aceasta ne crează o mică mare problemă, orice investiție generatoare de venit îți impune o cotă de cofinanțare până la 50% și atunci la o investiție de 5 milioane de euro nu știu de unde aș putea să scot eu 2,5 milioane de euro, plus TVA-ul aferent, plus alte cheltuieli neeligibile ce apar pe parcurs. Vă dați seama că ar trebui să pregătim 150 de miliarde pentru un proiect de amploare, ceea ce este imposibil”, a mai spus primarul Constantin Ana.
Turismul trebuie să fie o ramură prioritară, românii trebuie să redescopere România. Multe obiective turistice nu sunt puse în valoare.