Consiliul Local Corbii Mari s-a reunit în şedinţă extraordinară, miercuri, 19 octombrie. Din cei 15 consilieri aleşi au fost prezenţi doar opt aleşi locali ai PSD, au absentat nemotivat consilierii PNL şi un consiier al PSD dar acesta şi-a motivat absenţa. La nivelul comunei dâmboviţene Corbii Mari se află în desfăşurare proiectul “Asfaltare străzi în comuna Corbii Mari ”. În urma vizitei în teren a reprezentanţilor Inspectoratului de Stat în Construcţii împreună cu dirigintele de şantier şi proiectantul lucrării “Asfaltare străzi în comuna Corbii Mari ” s-a constatat că pentru a se putea turna stratul doi de asfalt este nevoie de consolidarea sistemului de scurgere a apelor pluviale pe strada ”Pe Deal ”.
După cum era şi normal a fost întocmită o nouă ducumentaţie iar consilierii locali au aprobat noii indicatori tehnico –economici privind proiectul “Asfaltare străzi în comuna Corbii Mari-etapa a II-a, rigole scurgere ape pluviale pe strada”Pe Deal ” ”. Infrastructura rutieră reprezintă o prioritate pe agenda de lucru a administraţiei locale de la Corbii Mari, condusă de primarul Ionuţ Bănică.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!

