Polițiștii locali din cadrul Biroului Control – Compartimentul Mediu au efectuat o acțiune de informare a firmelor din zona centrală a municipiului Târgoviște cu privire la obligația ce le revine de a îndepărta zăpada de pe trotuare.
De asemenea, polițiștii locali le-au înmânat înștiințări reprezentanților firmelor târgoviștene, pentru a lua la cunoștință că deszăpezirea trotuarelor și îndepărtarea gheții din fața societăților trebuie să aibă un caracter permanent în sezonul rece.Reamintim că, potrivit HCL 64/2002, modificată, Capitolul II – Sancțiuni, Art. 4, lit. f), constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 200 lei necurăţirea zăpezii şi gheţii imediat după depunere sau până la ora 10.00 dimineaţa de pe trotuarele şi rigolele din faţa imobilelor pe care le deţin sau administrează (de către asociaţiile de locatari – proprietari şi persoane fizice).„Zăpada sau gheaţa rezultate se depozitează la o distanţă de 0,30 m de bordura carosabilului. În cazul formării poleiului, trotuarele vor fi presărate cu nisip sau rumeguş. De asemenea, acolo unde la parterul imobilelor funcţionează societăţi comerciale, obligaţiile prevăzute mai sus revin acestora, pe toată durata funcţionării lor. În restul timpului această obligaţie revine asociaţiilor de locatari – proprietari şi respectiv locatarilor”. Acțiunea va continua și în zilele următoare, pe raza întregului municipiu, pentru ca zăpada și gheața de pe trotuare să nu pună în pericol siguranța cetățenilor din Târgoviște.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
