Doi turiști au rămas în pană cu autoturismul în Masivul Bucegi. În urma unei solicitări telefonice, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Ordine Publică Zănoaga a plecat în sprijinul celor doi turiști rămași în pană cu autoturismul în zona „Zănoaga” din Masivul Montan Bucegi.
Cei doi turiști, tată și fiu, plecaseră cu autoturismul din municipiul Târgoviște și intenționau să ajungă în zona „Peștera” din Masivul Bucegi. La un moment dat, datorită unor defecțiuni tehnice la autoturism, aceștia au rămas în pană pe D.J. 714 Moroieni – Peștera, în zona „Zănoaga”.Jandarmii montani ajunși la fața locului au reușit să scoată autoturismul înafara părții carosabile, într-o zonă sigură, i-au preluat pe cei doi turiști și i-au transportat în siguranță în zona „Dichiu” pentru a-și putea continua deplasarea.Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 sau numărul unic de urgenţă „112” pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
