Judeţul Dâmboviţa se regăseşte printre judeţele aflate sub cod portocaliu de ploi ,vijelii şi inundaţii.Autorităţile judeţene sunt în alertă şi asta pentru că în multe comune dâmboviţene există pericolul ca drumurile să fie luate de apă sau casele să fie înghiţite de alunecările de teren. Comuna Vişinesti este una dintre localităţile greu încercate de alunecările de teren . Cincizeci de familii stau cu spaimă ca întreaga lor agoniseală poate fi înghiţită de apa Cricovului. Oamenii sunt disperaţi, mai ales că aşa li s-a întâmplat şi în urmă cu 13 ani:“A luat-o la vale dintr-o dată. Vedeai pomii căzând, a luat-o pădurea la vale.” “Am stat aici toată noaptea şi toată ziua alături de primar. A plecat pământul dintro dată. Ieri s-a mişcat extraordinar de mult şi foarte rapid. E grav! În 2001 am mai trecut prin aşa ceva, aici a fost rupt tot drumul. Dl primar trebuie ajutat, el nu poate face nimic singur.” “S-a făcut prost apărarea de mal de către fostul primar. A costat 8 miliarde lei şi au dat garanţie şase luni… Aseară, bolta aceasta unde se curăţă acum era sus”.au afirmat localnicii.Marţi un deal întreg s-a surpat, blocând albia Cricovului, iar apa a fost cât pe ce să rupă şi drumul şi să ajungă la case. Pericolul a fost îndepărtat, însă doar provizoriu, pentru că alunecarea de teren continuă mai alescă ploile se vor înteţi.Un bătrân din localitate spune că nu mai are linişte de când locuinţa sa este pe marginea unei prăpăstii, aşa arătând zona după ce pământul s-a surpat şi a ajuns la câţiva metri de zidul locuinţei. Bătrânul s-a consolat cu gândul că singura soluţie pentru el este să fie strămutat, asta mai ales dacă pământul continuă să alunece.Evaluarea pagubelor făcută de autorităţile dâmboviţene la începutul săptămânii trecute, pentru întregul judeţ, se ridică la 300 de miliarde
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
