Purtătorul de cuvânt al PD-L Dâmboviţa,dr.Claudiu Dumitrescu a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia nu a făcut nimic altceva decât să –i critice pe adversarii politici de la PSD . Democrat-liberalul Claudiu Dumitrescu a lansat acuze grave la adresa PSD , susţinând că social-democraţii din Titu,Voineşti şi Răcari le-ar fi distrus o serie de bannere electorale:” Și tot în spiritul ”bunului simț” clamat propagandistic de PSD, ne așteptăm să respecte legea și să nu ne mai rupă bannerele! S-au rupt bannere la Voinești, la Răcari, la Titu. Vom face plângeri la poliție în acest sens și ne așteptăm să se ia și măsuri împotriva vinovaților”,a afirmat Claudiu Dumitrescu .Pentru a vedea dacă afirmaţiile domnului democrat – liberal Claudiu Dumitrescu sunt adevărate am contactat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa pentru a ne informa dacă au fost depuse plângeri de către PD-L.Şi încă odată ni s-a confirmat că doar vorbele şi diversiunile îi caracterizează pe cei de la PD-L:”Până la acest moment nu s-a înregistrat nicio plângere şi totodată vă informez că din informaţiile pe care le deţinem acele bannere au fost distruse de ploi şi vijelii iar o parte chiar erau montate ilegal ”, a afirmat agent Adelina Torcică,purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa. L-am contactat telefonic şi pe vicepreşedintele PSD Titu , Vlad Oprea care este şi viceprimarul oraşului Titu iar domnia sa a ţinut să sublinieze faptrul că PSD la Titu are 75% iar adevăraţii adversari ai PD-L sunt Forţa Civică ,Noua Republică sau Mişcarea Populară care se bat pentru acelaşi procent de 6% la Titu.Mai mult, Vlad Oprea a spus că nu s-a tăiat şi nu s-a distrus niciun banner iar dovezile clare în anchetă pot fi camerele de supraveghere din oraşul Titu:„ Eu nu am cunoştinţă de asemenea incidente,nici când Ilie Dinu făcea campanie agresiva nu s-a întâmplat aşaceva.PD-L nu conştientizează faptul că poate cetăţenii simpli primesc cu repulsie aceste bannere .În al doilea rând poate oamenii s-au săturat de domnul Stolojan care vine numai după voturi după care pleacă şi în al treilea rând laTitu nu există numai PSD mai sunt şi alte partide.De exemplu, PSD are la Titu 75% şi atunci PD-L are ca adversari Forţa Civică ,Noua Republică sau Mişcarea Populară care se bat pentru acelaşi procent de 6% .Mai mult vreau să vă informez că m-am sfătuit cu responsabilul de zonă al PD-L ,fostul prefect Aurelian Popa unde să amplasăm bannerele electorale.Şi să vă mai spun un adevăr ,noi PSD laTitu facem campanie cu peste 50 de tineri iar PD-L face campanie cu doi pensionari militari în rezervă”, a afirmat Vlad Oprea . Domnul dr.Claudiu Dumitrescu i-a solicitat şi prefectului Victor Sanda să iasă din haina de politician și să-și exercite atribuțiile în cazul comunei Gura Șuții unde primar ar aveaun comportament abuziv.Sincer,domnul dr.Claudiu Dumitrescu nu a făcut nimic altceva astăzi,decât să plece din timpul serviciului,plătit din bani publici şi să vină la PD-L unde a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a adus o serie de acuze la adresa PSD Dâmboviţa.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
