Jurnaliştii dâmboviţeni pentru câteva ore au renunţat la pix, microfon sau cameră şi au participat la „Cupa presei la tir”, întrecere organizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, cu prilejul aniversării Zilei Jandarmeriei care va fi celebrată joi, 3 aprilie. Competiţia dintre ziarişti s-a desfăşurat la poligonul din cadrul Centrului de Prefecţionare Ochiuri . Evenimentul, care a devenit deja o tradiţie în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Dâmboviţa a fost organizat cu ocazia sărbătoririi a 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Ziariştii au avut ocazia să-şi arate priceperea în ceea ce priveşte folosirea unui pistol. Competiţia a constat în executarea unei şedinţe de tragere cu pistoale ruseşti tip Makarov calibrul 9 mm., la o distanţă de 15 metri. Locul I – George Manea, Locul II – George Enache şi Locul III – Mihai Eremia . Premiul miss pistol a fost câştigat de Adriana Răceanu. La finalul tragerii, cei mai buni trăgători au primit drept recompensă diplome şi cupe .Inspectorul-şef al Jandarmeriei Dâmboviţa , colonel Costel Gavrilă le-a mulţumit tuturor ziariştilor pentru colaborare şi contribuţia adusă în promovarea imaginii instituţiei.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
