VIDEO. Fondurile norvegiene pentru trei mari proiecte din Dâmboviţa. ”Meşterul turistic” şi „Iniţiative Antreprenoriale” alte două proiecte cu finanţare europeană

Știri

Consiliul Judeţean Dâmboviţa la sfârşitul acestei luni va semna două proiecte cu finanţare europeană destul de importante pentru judeţ . Proiectul “Meşterul turistic – integrarea abilităţilor mesteșugăreşti în turismul local – alternativă viabilă de revitalizarea spaţiului rural”. Proiectul urmăreşte să sprijine creşterea gradului de ocupare al persoanelor fără un loc de muncă din mediu rural, cu abilităţi în domeniul meşteşugăresc, prin integrarea lor în activitatea turistică localăa.Valoarea proiectului este de 648.524 lei ,cofinanţare de la CJ Dâmboviţa în valoare de 12.970,48 lei iar perioadade implementare este de 18 luni . Activităţile proiectului constau în dezvoltarea competenţelor persoanelor din mediul rural, în scopul certificării cunoştinţelor, abilităţilor şi aptitudinilor pentru activităţi în domeniul meşteşugăresc, promovarea meşteşugurilor tradiţionale prin actiuni de marketing si integrare in diferite structuri, furnizarea serviciilor de informare, consiliere profesională şi formare profesională .Un al doilea proiect cu finanţare europeană este în valoare de 512.000 lei cu o cofinanţare de 10.436 lei de la CJ Dâmboviţa şi se referă la „Iniţiative Antreprenoriale”. De asemenea anul acesta vor mai fi finanţate alte trei proiecte cu finanţare norvegiană.Primul proiect cu finanţare norvegiană se referă la obiectivul de investiţie „Conservarea/restaurarea picturii murale din „Biserica Adormirea Maicii Domnului” aflată în Complexul Muzeal Curtea Domnească din Târgovişte”. Valoarea proiectului este de 1.713.182 euro iar perioadade implementare de 24 de luni .Al doilea proiect cu finanţare norvegiană este legat de obiectivul de investiţie “Restaurarea şi consolidarea Casei Atelier Gabriel Popescu”, Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa,în valoare de 467.997 euro. Şi cel de al treilea proiect cu finanţare norvegiană este „Tinerii de azi pentru viitorul de mâine” realizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa în parteneriat cu Asociaţia „PartNet – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă” iar valoarea este de 894,282 lei.Fondurile alocate acestor proiecte sunt grant-uri din Norvegia cu termene de realizare de 24 de luni.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social