HRISTOS A ÎNVIAT!
„Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că, iată, a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea.”
Iubiţii mei fii sufleteşti,
slujitori ai altarelor străbune
şi binecredincioşi creştini,
Chemarea aceasta mântuitoare răsună astăzi în întreaga creştinătate, pentru că Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este „piatra din capul unghiului” (Matei 21, 42), pe care s-a întemeiat aşezământul spiritual al credinţei noastre – Biserica. Învierea Domnului este chezăşia învierii noastre şi speranţa mântuitoare în dragostea lui Dumnezeu, Care, prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ne-a izbăvit de lanţurile în care era ţinută firea omenească. El ne-a adus, prin răscumpărarea Sa, în comuniunea frăţească a îngerilor şi sfinţilor, care strălucesc, ca nişte stele, pe firmamentul duhovnicesc al Sfintei noastre Biserici şi se roagă pentru noi.
Sfânta Înviere a lui Hristos este, însă, cetatea care stă pe vârful muntelui şi, astfel, aflându-se între cer şi pământ, stă de strajă, fiind o ţintă pentru cei ce năzuiesc spre mântuire. Sfântul şi Marele Post reprezintă acest munte, pe care urcându-l, credincioşii ajung la lumina şi bucuria Învierii. Unii s-au străduit, poate, mai mult, alţii mai puţin, însă astăzi, în această sfântă zi, toţi suntem chemaţi să ne bucurăm deopotrivă, prin cuvintele, insuflate de Duhul Sfânt, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice:
„De este cineva creştin bun şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic frumos şi luminat. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata… cei care v-aţi înfrânat şi cei care nu v-aţi înfrânat cinstiţi ziua, cei care aţi postit şi cei care nu aţi postit veseliţi-vă astăzi… Toţi îndulciţi-vă de ospăţul credinţei, toţi împărtăşiţi-vă de bogăţia bunătăţii”.
Învierea Mântuitorului este cea mai mare biruinţă – biruinţa vieţii asupra morţii, a luminii asupra întunericului. Mai presus, însă, de orice minune şi de orice binefacere pe care a săvârşit-o, El ne oferă minunea propriei Sale Învieri, care reprezintă izvorul credinţei şi bucuriei creştine.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
În fiecare primăvară, de două milenii, creştinii îşi amintesc unii altora şi se salută în grai de sărbătoare, copleşiţi de bucurie şi entuziasm, că „Hristos a înviat!”. Evenimentul Învierii a fost aşa de măreţ şi de nou, încât aşa a rămas până astăzi şi aşa va rămâne până la sfârşitul lumii, cu voia Bunului Dumnezeu. Învierea este cel mai mare eveniment al tuturor timpurilor, pentru că nu vorbim de o sărbătoare omenească, ci de una dumnezeiască.
După slăvita Sa Înviere cu trupul din morţi, arătându-Se ucenicilor Săi, Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus că: „aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi… Iar voi sunteţi martorii acestora” (Luca 24, 46-48). Apoi, cu puţin timp înainte de Înălţarea Sa la cer, le-a zis din nou: „Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi îmi veţi fi Mie martori… până la marginea pământului” (Fapte 1, 8).
Aşadar, apostolii au fost rânduiţi ca martori ai Învierii, lucrarea lor făcându-se cu puterea Duhului Sfânt, iar aria misiunii lor fiind lumea întreagă. Centrul Evangheliei era Învierea, iar apostolii „cu mare putere mărturiseau despre Învierea Domnului Iisus Hristos” (Fapte 4, 33), cum zice Sfântul Luca. Pentru acelaşi motiv, pe drumul Damascului, S-a arătat Iisus lui Pavel, ca să-l rânduiască „slujitor şi martor” (Fapte 26, 16) al Învierii Sale.
O frumoasă rugăciune liturgică ne aminteşte că „prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”, deoarece Hristos, Cel ce ne-a iubit, „S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi” (Galateni 2, 20), a pătimit şi S-a îngropat. Dar, „Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii…, căci nu a îngăduit „ca cel sfânt al Său să vadă stricăciune” (Fapte 2, 24-27). De aceea, nicio desfătare lumească nu poate întrece bucuria Învierii Domnului. Biruind moartea, Mântuitorul Hristos a zdrobit stăvilarele nefiinţei şi non-sensului şi a ridicat iarăşi pe om la frumuseţea strălucirii sale, cea dintru început.
Iubiţi fii duhovniceşti,
Faptul hotărâtor al trecerii lui Iisus Hristos prin această lume a fost Învierea Lui. Naşterea Sa minunată din trupul neprihănit al Sfintei Fecioare Maria, învăţătura şi minunile Sale, Jertfa Sa de pe Cruce, toate acestea capătă sens şi valoare nepieritoare numai prin faptul Învierii Lui din morţi. Fără Înviere nu s-ar fi născut creştinismul, n-ar fi prins viaţă Biserica şi nu s-ar fi răspândit pe suprafaţa pământului, transformând lumea şi omul prin valorile creştine nemuritoare.
Domnul Hristos a spus despre Sine: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14, 6), dar pe Calea deschisă de El n-ar fi mers nimeni; nicio fiinţă omenească nu ar fi fost însetată după adevărul Evangheliei Sale şi miile de martiri, de-a lungul veacurilor, nu şi-ar fi dat viaţa pentru El, dacă trupul I-ar fi putrezit sub lespedea grea a mormântului. Marele Apostol Pavel, înţelegând valoarea Învierii Domnului pentru destinul creştinismului şi al omului religios, în general, scria corintenilor: „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14). Prin aceasta se replică gnosticilor şi ateilor de
atunci, de astăzi şi de totdeauna, că Evanghelia îşi are temeiul în adevărul dumnezeiesc şi veşnic.
Chiar în dimineaţa Învierii, El a fost văzut de Maria Magdalena (Marcu 16, 9) şi de celelalte femei mironosiţe care, „apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat”, după ce spaima le fusese alungată din suflete, prin glasul mângâietor al Domnului, Care le spusese: „Bucuraţi-vă!” (Matei 28, 9). Tot în ziua Învierii, seara târziu, Iisus se arată celorlalţi ucenici. Pentru întărirea credinţei în Înviere, au urmat şi alte arătări ale Mântuitorului: cea pentru Apostolul Toma (Ioan 20, 24-29), cea de lângă lacul Tiberiadei (Ioan 21, 1-25) şi cea de pe „muntele unde le poruncise lor Iisus” (Matei 28, 16-20). La Înălţarea la ceruri, credinţa în Învierea Mântuitorului era puternic consolidată şi, astfel, lucrarea misionară de zidire a Bisericii Sale a început în mod minunat.
Misiunea Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu s-a sfârşit prin moartea, Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri. El continuă să lucreze prin luminarea gândirii oamenilor, prin curăţirea sentimentelor lor şi prin întărirea voinţei lor de a săvârşi binele, prin cuvântul
Evangheliei Sale şi puterea Duhului Sfânt care lucrează în Biserică.
Dreptmăritori creştini,
Bucuria Sfintelor Paşti este cea mai mare dintre bucuriile acestei lumi. Pretutindeni se aude cântarea de veselie duhovnicească a Sfintei Învieri: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Psalmul 117, 24).
Pentru a întâmpina cu vrednicie această zi, creştinul adevărat îşi împodobeşte fiinţa sa lăuntrică cu frumoasele podoabe ale roadelor Duhului Sfânt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea şi curăţia” (Galateni 5, 22-23).
Aceste virtuţi spiritual-morale nu-i îndepărtează pe creştini de viaţă, ci le arată adevărata ei faţă şi o potenţează pentru a atinge culmi de frumuseţe şi nobleţe, apropiindu-i, unindu-i şi înfrăţindu-i pe oameni şi nimicind dezbinarea dintre ei. Din nefericire, în vremea noastră pare o notă dominantă spiritul dezbinării datorită egoismului, trufiei, lăcomiei, lipsei de demnitate şi de cuvânt, răutăţii şi ipocriziei, adică
datorită lipsei principiilor creştine de convieţuire în societate.
Creştinii adevăraţi ştiu că Dumnezeu vine „întru întâmpinarea celor ce săvârşesc faptele dreptăţii şi îşi aduc aminte de căile Sale” (Isaia 64, 4), iar celor mândri şi răi le stă împotrivă căci „înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii” (Pilde 16, 18).
Iubiţi credincioşi,
Vestea Învierii este esenţa învăţăturii şi credinţei noastre, pentru că este veste de bucurie, cheie de destin, podoabă spre eternitate, răspuns la marile întrebări despre lume şi despre noi înşine, răspuns bun la marea noastră sete de viaţă, de existenţă veşnică. De aceea, Ziua Învierii este ziua bucuriei, iar Biserica ne cheamă ca în ziua aceasta „unii pe alţii să ne îmbrăţişăm”. Să uităm tot ceea ce ne desparte şi să redevenim fraţi, căci suntem fiii aceluiaşi Tată ceresc. Să iertăm, pentru Înviere, tot ceea ce ne-am greşit unii altora şi să refacem comuniunea dintre noi. Să facem să domnească în societatea noastră iubirea, pacea, slujirea reciprocă şi generozitatea. Toate aceste virtuţi
creştine sunt aşa de necesare, mai ales astăzi, când trăim într-o criză economică, dar şi morală. Iar această criză ne cheamă pe toţi la filantropie şi frăţietate, la sprijinirea săracilor, bătrânilor, bolnavilor, a semenilor singuri şi deznădăjduiţi. Criza ne îndeamnă la pocăinţă şi solidaritate, la dărnicie şi ajutorare reciprocă, la credinţă, dragoste, sfinţenie şi speranţă.
Luminaţi de razele binefăcătoare ale Sfintei Învieri şi bucuroşi de darurile ei mântuitoare, se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să ajungem, şi în acest an, Ziua de Paşti, cerându-I ajutorul pentru a lucra cu roade frumoase în ogorul Sfintei Biserici, preoţi şi credincioşi, înfrumuseţând locaşurile de cult şi zidind creştineşte sufletele tinerilor şi vârstnicilor, pentru a trăi în nobleţea credinţei în Învierea Domnului. Prin înnoirea credinţei şi dragostei suntem chemaţi cu toţii „să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, căci, iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”.
Împărtăşindu-vă aceste gânduri de Sfintele Paşti, vă îndemn să fiţi alături de noi şi în acest an, în lucrarea pastoral-misionară din Arhiepiscopia noastră,
pentru zidirea sufletească a tuturor credincioşilor şi pentru consolidarea patrimoniului spiritual al poporului nostru.
Fie ca Hristos Cel Înviat să reverse asupra tuturor bucuria şi pacea Sa izbăvitoare, ocrotindu-ne pe toţi în aceste Sfinte Sărbători de Paşti.
Vă îmbrăţişez pe toţi, cler şi credincioşi, cu părintească dragoste şi vă urez să aveţi un Paşte fericit şi binecuvântat, plin de bucurie şi mântuire de la Dumnezeu.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Al vostru arhipăstor şi părinte,
totdeauna rugător către Bunul Dumnezeu,
† N I F O N
Arhiepiscop şi Mitropolit
