Membrii Societăţii Astronomice Române de Meteori au derulat noaptea trecută un proiect de educaţie şi obsrervarţii astronomice pentru deţinuţii din penitenciar. Proiectul i-a bucurat pe detinuţii participaniţi, multi dintre aceştia declarând că nu au mai văzut cerul pe timpul nopţii de o vreme bună , şi mai ales astrele cereşti prin telescop.Proiectul derulat în parteneriat de SARM şi conducerea penitenciarul se înscrie în seria evenimentelor dedicate lunii astronomiei. Deţinuţii participaniţi au avut parte de o lecţie de astronomie , au vizioant filme documentare şi fotografii. Punctul culminant al proiectului l-au reprezentat observaţiile astronomice făcute chiar din curtea penitenciarului. Cei mai mulţi dintre deţinuţii prezenţi au de ispăşit pedepse mai mari de cinci ani, astfel că această ieşire pe timpul nopţii a fost ceva inedit pentru majoritatea.Conducerea penitenciarului de la Mărgineni spune că aceste proiecte au un caracter educativ pentru deţinuţii încarceraţi, cei mai mulţi dintre ei fiind persoane care au săvârşit fapte grave.Membrii SARM spun că acţiunea a avut un mare succes şi speră să se repete acest proiect.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
