Poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Răcari au organizat o acţiune pe linia verificării legalităţii transporturilor de mărfuri .
Cu această ocazie, poliţiştii au oprit în trafic pentru control o autoutilitară, condusă de numitul P.G., de 25 de ani, din comuna Lucieni.
În urma verificărilor efectuate, în interiorul autoutilitarei au fost depistate 240 de cutii cu lumânări şi 120 de candele, deţinute fără autorizare, în vederea comercializării.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 1 din Legea 103/1992, întreaga cantitate de marfă transportată fiind ridicată în vederea confiscării.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
