Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Dâmboviţa informează opinia publică printr-un comunicat de presă că: „în cadrul secţiilor de votare nr. 214 şi 215, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare refuză să permită deplasarea urnei speciale la persoane netransportabile, chiar dacă acestea prezintă documente oficiale din care rezultă că sunt netransportabile, motivând că vor lua în considerare exclusiv documente medicale emise de către medicul curant.Considerăm că prin această atitudine se încalcă în mod evident dreptul de a alege, dar şi dispozişiile art. 42 alin. 22 (1) din Legea nr. 35/2008, dispozişii care stabilesc faptul că: Pentru alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secşiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o ură specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT” şi buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În raza unei secţii de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare. Urna specială se poate deplasa numai în raza teritorială arondată la respectiva secţie de votare.Partidul Social Democrat a formulat plângere către Biroul Electoral de Circumscripție nr. 16 Dâmboviţa. Solicităm ca, în baza competenţelor atribuite de lege, să fie luate de urgenţă măsurile necesare pentru respectarea dispoziţiilor Legii nr. 35/2008” se arată în comunicat
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
